Iulian Apostol pășește cu dreptul în Giulești:** „Am dat ‘delete’ Stelei!”

Redactor:
Gigi Stancu
Iulian Apostol pășește cu dreptul în Giulești:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Iulian Apostol (30 de ani) a semnat contractul cu
Rapid și a plecat acasă, la Galați. A avut telefonul închis pe
durata negocierilor, dar marți seara l-am contactat. „Hai repede,
că sunt prin curte, ud roșiile!”, ne-a explicat acesta, dar și-a
făcut timp pentru a discuta despre noua etapă din cariera sa:
Rapid.

Te-ai hotărât cam repede să mergi în
Giulești…

Da, m-am întâlnit de două ori cu oamenii de la Rapid și lucrurile
erau deja parafate. Mi-a plăcut faptul că au fost direcți și
sinceri cu mine. Mi-au spus ce vor, n-au umblat cu fofârlica. Eu
merg pe principiul „fapte, nu vorbe!” și acum tot ce contează e să
facem treabă.

Ce te-a convins?

Proiectul. În Giulești, cred că se vrea ceva mare de această dată,
pe o perioadă lungă de timp, iar motivația și implicarea mea vor fi
altele când știu că mă bat pentru titlu și pentru Champions League.
Apoi au contat foarte mult fanii. Eu am spus întotdeauna, nu acum,
că am ajuns la Rapid, că pe Giulești e cea mai tare atmosferă din
țară.

A contat faptul că Răzvan Lucescu e favorit să preia
Rapidul?

(râde). Eu nu știu nimic, dar mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu
Răzvan Lucescu la Rapid. E un profesionist desăvârșit, un om care
nu are decât țeluri maxime, iar pentru mine asta contează cel mai
mult.

Acum ești la Rapid, dar cu perioada Steaua cum
rămâne?

Nici nu vreau să-mi aduc aminte. Pentru mine e ca și când n-ar fi
existat. De fapt, a fost ceva de care eu nu aveam nevoie în acel
moment. A trecut, am dat „delete” și gata. Nu cred că voi avea
probleme cu fanii, pentru că n-am jucat cinci ani în Ghencea sau la
vreo rivală a Rapidului.

Tot ce contează e că Rapid s-a calificat de data aceasta în
Europa League. E momentul să ne demonstrăm forțele, pentru că
Giuleștiul e avid după jocuri mari

Iulian Apostol, mijlocaș Rapid

76 de meciuri a
jucat Iulian Apostol pentru Unirea Urziceni, cu care a participat
în Liga Campionilor și în Cupa UEFA

Sper să nu dezamăgesc. Eu am experiență, mi-am făcut datoria la
fiecare echipă pe la care am jucat, dar la Rapid e
altceva

Iulian Apostol, mijlocaș Rapid

„Nu vrem să fim cobaii Ligii profesioniste!”

Fanii Rapidului sunt nemulțumiți pe decizia pe care a luat-o
Comisia de Disciplină a LPF, care a hotărât ca primele patru etape
din campionatul viitor de pe teren propiu să se dispute cu porțile
închise, după incidentele cu torțe de la meciul cu FC Brașov. „Nu
vrem să fim cobaii Ligii. După incidentele din Ghencea, Dinamo a
primit doar o etapă pentru incidentele suporterilor ei, iar noi am
luat patru etape. La Galați au intrat 2.000 de suporteri pe gazon
și nu au fost nici măcar amendați, doar în România se poate
întâmpla așa ceva”, a declarat liderul galeriei rapidiste, Vali
Bulgaru.

Rapid a notificat Liga de amenda lui
Constantin

Conflictul dintre Marius Șumudică și Marius Constantin (foto) lasă
în continuare urme. Exclus din lotul primei echipe a Rapidului după
episodul din Antalya, fundașul giuleștenilor a fost amendat de
către club cu 25 la sută din contractul anual, echivalentul a
60.000 de euro. Conducerea alb-vișiniilor a trimis notificarea
către Liga Profesionistă de Fotbal, care a luat act și a fixat ca
dată pentru o decizie ziua de 1 iunie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×